De curând am primit un laptop pentru a-l repara cu un diagnostic destul de interesant! Problema cu acest laptop se rezumă la următorul fapt: administratorul nu avea acces de scriere/citire/editare la partiţiile hard disk-ului.
Şi acum începe dansul!
Prima mişcare a fost să redau privilegiile de acces scriere/citire/editare pentru administrator. Un prim mod prin care se poate seta această valoare este direct din interfaţa windows-ului, dând click dreapta pe o partiţie sau un anumit folder pe care dorim să luăm sau să dăm privilegiile, apoi navigând către tab-ul security. Pentru o ducumentare mai amplă a acestui subiect accesaţi File and Folder Permissions.
Cel de-al doilea mod, dacă primul nu reuşeşte, implica folosirea unui command prompt şi introducând:
- pentru acces la folder şi la conţinutul acestuia se foloseşte următoarea linie: subinacl /subdirectories *.* /setowner=domainnameuser
- pentru a garanta full control administratorului pe foldere etc. se foloseşte următoarea linie: cacls *.* /t /e /g domainnameadministrator:f
Cea de-a doua mişcare, dacă se prezintă încăpăţânat şi cu toate că întoarce un rezultat pozitiv la setarea privilegiilor, constă în a demonta hard disk-ul din laptop şi a-l conecta la un desktop pentru a efectua operaţiile de salvare a fişierelor şi formatarea acestuia, pentru a pregătii o instalare pe curat a sistemului de operare.
Acum să trecem la partea cu rezolvatul erorii “Operating System Not Found”
De ce apare aceasta eroare? Aceasta eroare este returnată de către BIOS atunci când driverele nu pot comunica cu SO.
Cum se explică acest fapt? Am să încerc să mă rezum la o singură frază! Un “boot loader” este o aplicaţie care încarcă SO sau orice alt software după ce s-a rulat testul de iniţiere (BIOS Post). Boot provine de la boostrap sau boostrap load şi derivă din sintagma “to pull oneself up by one’s boostraps”; cu alte cuvinte un soft este “sunat” de către soft-ul iniţial pentru a rula în memorie (RAM cât şi ROM).
- Pasul I: Pentru a accesa BIOS-ul se ţin apăsate butoanele “Assist şi Power” până ce pe ecran este afişat meniul din poza de la pasul II.
- Pasul II: Se selectează F12 şi se intră în BIOS.
- Pasul III: Se setează următorii parametrii:
-
- Boot Mode [Legacy]
- External Device Boot [Enabled]
- Boot Priority [Externel Device] (Setat primul)
- Pasul IV: Salvarea modificărilor, urmată de instalarea SO.
- Pasul V: După ce s-a instalat SO reveniţi în BIOS pentru a modifica parametrii la valorile iniţiale!
Pentru mai multe informaţii vezi diferenţele dintre un BIOS Legacy şi unul UEFI.