Cochetaria avea pentru Freud intelesul unei razbunari impotriva statutului femeii. Narcisismul, autosuficienta, inaccesibilitatea frumusetii lor compensau dependenta de barbati, la care erau supuse. Se iubeau pentru ca nu-si puteau exprima dorinta. Azi, independenta economica a adus femeii autonomie afectiva, si totusi narcisismul, dorinta de a placea dispare, ci dimpotriva, se agraveaza si se extinde si la barbati, incetand sa fie o marca a opozitiei dintre sexe.
Barbatul era, cum am mai spus, subiectul privitor, evaluator, activ, iar femeia era cea pasiva, cea privita. Astazi toti au devenit privitori si priviti. Capacitatea de a se face dorit da valoare nu doar corpului, ci individului in ansamblu. Imperativul lui ,,a placea” exprima o cautare a absolutului si neliniste: evaluarea este urmata de constientizarea imperfectiunii. Cosmetica te sfatuieste sa-ti cunosti zonele acceptate ca frumoase si pe cele care te dezavantajeaza. Stim ce culori ni se potrivesc tenului, parului, stim reguli de combinare, reguli efemere ale modei. Dar niciodata, nimeni nu va fi destul de frumos pentru ca intimitatea cunoaste imperfectiunile ascunse, pentru ca nu exista un ,,frumos” imuabil si unic, pentru ca moda alearga. A seduce nu este o deschidere spre placere, ci este placerea de a fi in litera legii.
Nu frumosul, orice acceptiune ar avea el, se opune uratului, ci dezirabilul
Ridurile sunt privite ca obscenitati. Tot ce pana candva era ascuns de pudicitate poate fi aratat, mai putin dizgratia fizica. Crema pentru corp, gelul anticelulitic, chiar si hainele invita la o regasire a ,,adevaratei” nuditati, adica a adevaratei posibilitati de a-ti oferi corpul privirilor. Goliciunea este un paradis interzis uratilor. Este un privilegiu sa fii gol, sa nu ti se vada uratenia. Aceasta este noul diavol al societatii consumului, al lumii spectacolului. O diformitate inacceptabila. Inutilitatea care impodobeste ,,frumosul”, bijuteriile, demersurile adesea draconice care procura gratie si farmec sunt in mare parte produsul care convine cel mai bine acestei societati.
Frumusetea, adica starea cat mai aproape de perfectiune, de tinerete, de un model intotdeauna in miscare nu este un dar, o calitate innascuta. Ea poate, ea trebuie dobandita, imbunatatita. Banii si disciplina, adica perseverenta in a investi pentru corp transforma profanul.
Cosmetica metamorfozeaza
Ea devine, alaturi de cultul hainei, un mod de a-ti amana propria excludere. Arta de a placea devine nevoia de a placea, sclavia imaginii. Vestea buna pe care ne-o da societatea de piata este ca uratii pot fi rascumparati. Desi codul estetic este capricios si sever, usile nu sunt inchise. Poti si trebuie sa fii atragator pentru a-ti oferi corpul, nu altor corpuri, ci Privirii.
,,Nu mai exista seductie si morala”, ci doar ,,morala seductiei” (Bruckner).
Pasii si privirile se indreapta spre un anume ideal, spre un anume model. Cu cat te apropii de acesta, cu atat esti mai dezirabil, mai apreciat. A te impodobi nu inseamna numai a seduce partenerul. Nu inseamna a seduce numai partenerul, ci pe toti ceilalti trecatori. Omul isi regaseste astfel, siguranta intima care il ajuta sa-si joace mai bine rolul social. Exista un anumit mod in care se imbraca profesorul pentru elevi, autorul, actorul pentru publicul sau.
Fiecare incearca sa dea o publicului o imagine cat mai favorabila despre sine. Vesmantul este un mod de comunicare. Comunicarea, limbajul este comun si animalelor. Insa vesmantul si minciuna sunt cu siguranta doua atribute specifice umanului, gandirii, dar mai precis constiintei propriei imagini. Ce fel de legatura exista intre a te imbraca si a mintii? „Haina il face pe om”, dar Ulise a putut patrunde in Troia imbracandu-se in cersetor. Haina este o prelungire a fiintei, ea exprima conceptia despre sine pe care fiecare o poarta pe sine.
Traim, din pacate, inclusiv din ideea pe care ceilalti si-o fac despre noi. Acest lucru traduce probabil lipsa de personalitate, mai ales cand asigurarile publicitare ne dicteaza Imaginea in mod prea autoritar.