Barbatul se identifica a priori cu primul termen din dihotomii de genul Zi – Noapte, Bine – Rau, Soare – Luna. Ordinea termenilor pare de la sine inteleasa. Motivatia repartizarii genurilor masculin / feminin a gasit o explicatie onirica la Bachelard, alteori una de natura psihologica. In orice caz, asa cum Irina Petras cauta sa dovedeasca in eseul sau Despre feminitate, nu arbitrarietatea dirijeaza universul limbii, ci exista o relatie complexa intre limbaj si perspectiva asupra lumii.
Deci, in subconstientul colectiv al unei anume societati, in mod evident nu doar in limba romana. Soarele – Foc este masculin, iar Luna, strans legata de ideea de fertilitate, de magie, are o acceptiune feminina. I. Heliade Radulescu subscria oarecum la aceeasi idee, insa dintr-o perspectiva de lingvist, putin diferita. Omul este iubitor de sine, nimic n-a lasat caruia sa nu-i dea asemanarea lui, din care pricina si multe neutre au luat forma barbateasca, si altele femeiasca. Asa pe Soare noi l-am facut de neam barbatesc, si pe Luna de neam femeiesc.
Soarele si Luna, Focul si Materia sunt sursele alternantei zilei si noptii, ale timpului, ale vietii. Ziua este tatal si cauza noptii. Noaptea este mama si cauza zilei. Focul natural, cel masculin este cel care produce viata interioara si exterioara, morala si fizica. El este iubire si moarte in acelasi timp. Continuitate. Alchimia vorbeste despre casatoria Focului cu Pamantul, dar si despre focul nenatural, mai degraba fumul, femeia inconstanta, prada vantului, misteriosul si poate toxicul?
Amandoua focurile inseamna caldura
Amandoua focurile inseamna caldura, dar, principiul feminin doar invaluie superficial, pe cand principiul masculin este confundat cu vointa, nucleul activ. Alchimia este o stiinta a barbatilor, a celibatarilor, a initiatilor, iar Bachelard caracterizeaza doctrina focului ca puternic polarizata de dorinte sexuale nesatisfacute. Sexualitatea focului, forta sa creatoare are o dubla valenta: pasiunea – pacat si purificarea. De aceea focul inspira frica; animalele, materia, spiritul i se supune. Femeia sa se teama de barbat… (Biblia) Focul-iubire distruge. Pe sine.
Pe altul prin sine, astfel traind, crescand, murind si mai profund. Transformand la infinit. Nascand. In Psihanaliza focului, Bachelard spunea ca Prometeu este Oedip in viata intelectuala. Abia nascut din frecarea a doua bucati de lemn (frecarea fiind o de altfel o experienta puternic sexualizata), focul le devoreaza imediat, isi devoreaza mama si tatal.
Acelasi autor a analizat in Apa si visele, simbolistica apei. Substanta – mama, mediu fertil, ea moare neincetat fara exuberanta focului. Apa putrezeste, nu purifica. Focul se inalta, tinde spre vertical. Apa curge, cade mereu. Moarte orizontala. Apa statatoare este simbolul somnului total, este pasivitate. Apa oglindeste materia, dar si spiritul. Apa – femeie hraneste pamantul si aerul. Inseamna regenerare si extinctie, dar daca focul traieste pe masura ce distruge, ea este doar mediul transformarilor, ea nu poate fi vie sau moarta. Prin ea materia se schimba. Si apa sperie; profunzimile neclare, necunoscutul, misterul, potentiale forte malefice: Apele linistite sunt adanci.
Apa – femeie farmeca prin glasul sau. Muzica apei, a ploii, a ninsorii, la Bacovia, dar nu numai, este mai degraba hiperbola lacrimii. Destinul femeii impleteste frumosul si tristetea. Barbatul viseaza feminitatea perfecta. Miturile, nevoia de perfectiune, visul au dat nastere muzei, nimfei, Femeii. Aceleasi unelte ale imaginatiei au creat Apa Vie, sursa tineretii eterne, o substanta – mama care sa ne nasca mereu, inepuizabil. Apa – femeie este materia extinctiei de care ne temem, dar si spatiu al regasirii de sine, al repausului, spatiu la care visam. Apa este mediu oniric. Noaptea, Luna si Apa sunt elementele aceleiasi stari. Ele isi guverneaza reciproc fluxurile si refluxurile, ritmurile. Circuitul universal este asigurat de aceste fete corelate ale aceluiasi principiu mai mult decat controversat.
Dincolo de aceasta simbolistica originara si apropo de motivatia genurilor in sistemele lingvistice, trebuie sa amintim de reprezentarile alegorice in pictura de exemplu. Libertatea, Muza, Patria in calitatea lor de ideal, sunt redate de figuri feminine ex!!!!!!!. Dar si Moartea are chip de femeie: teama si necunoscutul. Atitudinea poporului (masculin) in fata Ei a cunoscut si cunoaste o gama foarte larga de luari de pozitie. Diacronic si sincronic femeia este mereu alta.