Ședința-foto
D'ale vietii

Ședința foto – Unde să o faci? Idei de locuri

Cine zice daca nu ai masina proprie nu te poti bucura de frumusetile naturii? Asta poate fi un aparent inconvenient pentru ca daca ai vointa si-ti doresti foarte mult poti calatori pana unde visezi; iar ,,cand intre vis si viata de zi cu zi exista un oarecare punct de contact, atunci totul este in regula’’ (Pisarev).

Asadar, cu un mijloc de transport in comun care leaga diferite localitati ale tarii te poti deplasa oriunde. Te inarmezi cu un pic de rabdare pentru ca opreste in mai multe puncte cheie ale traseului dar, totul este dat uitarii atunci cand ajungi la destinatie.

Din nenumarate zone cu incarcatura istorica, arhitectonica ori cultural poti alege, de exemplu, Sibiul. Si, da, toata lumea care aude numele acestui oras face repede legatura cu dumbrava ori cu Podul Minciunilor, insa eu as vrea sa ma aplec si sa descriu putin cate ceva din ceea ce nu toti au timp sa observe. Sunt acele mici minuni care alcatuiesc un tablou vizual intreg si pe care le poti surprinde cu aparatul foto. Cand ajungi in centrul istoric iti atrage atentia zumzetul de la terase, turistii care se plimba incoace si-ncolo, mirosul de covrigi (impodobiti cu susan) pusi pe plita si apoi insirati cuminti si fierbinti pe sfori.

idei-locuri-sedinta-foto

Unde să-ți faci ședința foto

Deasupra tumultului care calca pavelele troneaza turlele postate semet pe acoperisurile vechi, restaurate cu grija ca sa nu se piarda frumusetea arhitecturii de odinioara. Fete barbatesti, vesele, atent incrustate in ziduri, stau de straja deasupra unor ferestre, alungand cu zambetul lor orice rautate care ar incerca sa se apropie de acea casa. Simboluri regale si diferite impletituri, deasemenea sculptate in zid, impodobesc semet Palatul Brukenthal si ne poarta prin istorie, tocmai la stilul baroc. Usa inalta, din lemn masiv, este incadrata de piatra si-ti da senzatia aceea de impunator dar, in acelasi timp, parca abia asteapta sa o deschizi si sa-i auzi scartaitul balamalelor.

Primaria, o cladire frumoasa, cu finisaje destul de noi, iti pune la incercare imaginatia atunci cand vrei sa ii treci pragul. O sculptura in lemn poate sa exprime un cap de fata cu parul prins in codite si care se priveste in oglinda. O supravegheaza indeaproape un animal mitologic si esti convins ca duhurile rele s-au indepartat de acolo.

Si daca atunci cand te plimbi prin centru crezi ca nu te vede nimeni, te inseli; este suficient sa privesti cateva acoperisuri si o sa observi ca unele guri de aerisire ale podurilor de la case sunt asemenea unor ochi larg deschisi, ce nu par a obosi in ciuda varstei.

Iar cand stai in mijlocul pietei din centru si iti rotesti privirea nu poti sa nu te opresti asupra balcoanelor impodobite cu flori. E minunat sa faci fotografii si sa prinzi in cadru doar acele detalii pe care altii nu le iau in seama. Sunt amintiri pe care le poti avea doar tu despre Sibiu, nu comune. Un sentiment de preaplin te invaluie atunci cand vezi in fotografia ta ca lampa unui felinar se odihneste cuminte pe cosul unei cladiri impozante si asta te face sa zambesti si sa-ti promiti ca vei mai face asa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.